Senftenauer Composit
Enjoy Composit
Dansul Vacii Nebune
tradus din Jo Shapcott, My life asleep, Oxford University Press, 1998
Îmi place să dansez. Bang. Iubesc dansul. Huş.
Devin sălbatică şi sclipitoare. Trop. Ritmului,
ritmului meu personal. Conduc sau n-am
partener. Nicio piaţă pentru parteneri,
doar lărgimea acestei podele de dans.
Cred că m-am născut aici. Hopa. Nu-mi pasă.
Chiar dacă m-aş fi născut pe bancheta din spate a maşinii
saşiul şi fiecare balama binecuvântată
ar fi sărit cănd aş fi ţâşnit
din mama mea. Sus. În adâncul oceanului, poate
pe plajă? Ha. Scări pietruite şi pereţi de piatră,
făşia de pietricele, încearcă să-mi domolească loviturile
special dedicate mării. Dar libelulele
ştiu că sunt aici, însufleţite de lumină,
fac spirale în jurul spinării mele. Uş. Coada
face pam, se plesnesc de picioarele
din spate. Plăcere, plăcere locală.
Ascultă, cititor sedentar, presupun că
feţele vor roşii dacă ai fi ştiut ce
a urmat. Micile fibre
ale muşchilor îmi dau o asemenea încărcătură.
Pâine şi unt. Decuplare. Armistiţiu
încheiat între picioarele şi creierul meu. Ulei dulce
curge spre micile mele copite. Îmi place
să mă întorc şi să-mi chem prietenii
din oraşele nordice: şut de start, şut de gol, într-o ureche
pentru o secundă. Ne putem întâlni printre personaje
care nu dansează şi să tropăim din copite până la apus, să pălăvrăgim
încontinuu, chiar şi atunci când ne spargem în figuri.
Patru picioare sporesc în şpagat şi plescăie
doar priveşte-mă
ajungi marfă pură, pură
utilizare,
mireasmă pură,
iasomie şi futere.
De prin manualul de studii superioare
tradus din Hans Magnus Enzensberger
nu citi ode, băiatul meu, citeşte planul
e mai fidel, desluşeşte hărţile maritime,
până nu e prea târziu, fii cu ochii-n patru, nu ciripi.
soseşte ziua, când iar vor pune vor pune afişe pe uşi
şi cei care vor simţi pornirea să spună nu
vor fi loviţi şi piepturile le vor fi pictate.
învaţă să devii nevăzut, învaţă mai mult ca mine:
mută-ţi cuibul, schimbă-ţi paşaportul, mutra.
oferă-te voluntar pentru micile dezvăluri,
salvări zilnice, mizerabile, scrisorile papale sunt bune
de foc, manifestele: de pus la pachet unt şi sare
pentru cei lipsiţi de apărare. furia şi răbdarea sunt utile,
puterea să-ţi sufle în plămâni praful mortal al duşmanilor, măcinat
de aceia, de la care multe ai avut de învăţat,
care au avut dreptate, în privinţa ta.
Two
translated by Judy Kendall and Daniel Puia Dumitrescu
Grandpa and grandma decided one night to have sex in the park behind the block. They sent invitations to their overseas grandchildren; specially ordered invitations: orange, fringe bordered, with the symbol of the late Republic encouraging multilateral development and an old picture taken by Nae, the Security policeman, on their first date. To begin with, grandpa, holding a measuring tape and quite a few agricultural engineering devices, went round and measured the site, the humidity and the type of soil in the park. Meanwhile, grandma distributed to her lady neighbors – who had come out on their balconies – cheer flags and mark cards GRADE PANNELS. Grandpa considered taking down one cradle and few swings to be absolutely necessary, but this took longer than they expected – three full days. Yet it wasn’t a problem, as grandma had enough supplies for the entire building – the festive dinner included home-made bread, pickles and country milk. The building administrator took care in person of the sound system. He brought the reel-to-reel recorder, connected it to the surround system, and played Beatles and Maria Ciobanu. In the hole grandpa had dug, they laid a hearts-and-angels embroidered duvet, and in the background they screened on the poplars a movie spot : grandma cooking, grandpa on the truck, grandma breastfeeding, grandpa milking the cow, grandma and grandpa taking folk dancing lessons, grandma and grandpa at the flea market. At eleven o’clock sharp, cheered by neighbors with rice and confetti, the two came out naked, leaning on the same walking stick; they smiled – neither wore their mouth plate. They sat themselves in the hole, rolled over a few times and died. And everybody raised the grade pannels, showing only ‘10s’.
Vaca Nebună încearcă să scrie poemul bun
tradus din Jo Shapcott, My life asleep, Oxford University Press, 1998
Poliţia a venit odată când îmi făceam dansul morţii
după muzica uimitoare şi circulară ce îmi pătrunsese printr-o deschizătură
a cortexului şi în suflet cu puterea unei şurubelniţe.
M-am mişcat afară şi înăuntrul copacilor verzi. Mi-am folosit
prin aer copitele drept arme discrete. Un pic din popularitatea
presei mi-a ieşit în cale în aceea zi, dar căcat, a fost un performance
efemer, şi desigur nu un poem bun. Rezistenţă.
Cum pot să rezist când trăiesc într-o magazie de lemne şi nici
măcar poştaşul nu ştie cum să dea de mine?
E întuneric aici. Lumina mi se reflectă prin nişele
creierului se înfăşoară bobine şi începe să sfărâie
fără prea multe palpitaţii, mai mult o explozie
urmată de un moment delicat când oamenii tabu
sosesc. Sunt îmbrăcaţi în roşu şi
se aşază de jur împrejurul craniului
formal ca la operă. Şi când încep să cânte – uneori şi
câte şapte deodată – atunci, prietene, te rog, poemul bun
îmi face baraca, capul, lumea să zbârnâie,
îl aud după portativul scris în dâre colorate pe pereţi,
în propria murdărie lăsată pe podea, în gazetele josnice ale naţiunii,
în urechile gingaşe ale oamenilor, respiraţia lor, respiraţia ta:
este nouă de fiecare dată, mereu râvnită şi uşor de reperat
pentru că ştiu cum arată cu ochii închişi.
