Online

„Wenn aber kommen wird das Vollkommene, so wird das Stückwerk aufhören.“ Andrei Dosa, 2011

google ist mein Vater
er zeigte mir wie man
den Krawattenknoten binden soll

ich nützte ihn
mehrmals in einem ganzen Tag
im Gegensatz zu meinem Vater in meinem ganzen Leben

Die virtuelle Welt treibt
ich und mit dem Vater ab
wir schicken (an) einander manchmal Emails
er schickt mir frauenfeindliche Anekdoten
und Gleichungen, die ihres Endresultat ist
Frauen ist gleich Probleme
ich schicke ihm Aufmerksamkeitstests und Webanwendungen
die stellen fest wie alt dein Gehirn ist

An: Vater
Betreff: [Ohne Betreff]

ich las irgendwo im Internet, dass
diesem Jahr eine eindeutige Datenmenge
von 4 Exabyte vorgelegt wird
wir werden im Verbindung als nie zuvor bleiben

Advertisements

Dansul Vacii Nebune

tradus din Jo Shapcott, My life asleep, Oxford University Press, 1998

Îmi place să dansez. Bang. Iubesc dansul. Huş.

Devin sălbatică şi sclipitoare. Trop. Ritmului,

ritmului meu personal. Conduc sau n-am

 

partener. Nicio piaţă pentru parteneri,

doar lărgimea acestei podele de dans.

Cred că m-am născut aici. Hopa. Nu-mi pasă.

 

Chiar dacă m-aş fi născut pe bancheta din spate a maşinii

 

saşiul şi fiecare balama binecuvântată

ar fi sărit cănd aş fi ţâşnit

 

din mama mea. Sus. În adâncul oceanului, poate

pe plajă? Ha. Scări pietruite şi pereţi de piatră,

făşia de pietricele, încearcă să-mi domolească loviturile

 

special dedicate mării. Dar libelulele

 

ştiu că sunt aici, însufleţite de lumină,

fac spirale în jurul spinării mele. Uş. Coada

 

face pam, se plesnesc de picioarele

din spate. Plăcere, plăcere locală.

Ascultă, cititor sedentar, presupun că

 

feţele vor roşii dacă ai fi ştiut ce

 

a urmat. Micile fibre

ale muşchilor îmi dau o asemenea încărcătură.

 

Pâine şi unt. Decuplare. Armistiţiu

încheiat între picioarele şi creierul meu. Ulei dulce

curge spre micile mele copite. Îmi place

 

să mă întorc şi să-mi chem prietenii

 

din oraşele nordice: şut de start, şut de gol, într-o ureche

pentru o secundă. Ne putem întâlni printre personaje

care nu dansează şi să tropăim din copite până la apus, să pălăvrăgim

încontinuu, chiar şi atunci când ne spargem în figuri.

Patru picioare sporesc în şpagat şi plescăie

 

doar priveşte-mă

 

ajungi marfă pură, pură

 

utilizare,

mireasmă pură,

iasomie şi futere.

De prin manualul de studii superioare

tradus din   Hans Magnus Enzensberger

 

nu citi ode, băiatul meu, citeşte planul

e mai fidel, desluşeşte hărţile maritime,

până nu e prea târziu, fii cu ochii-n patru, nu ciripi.

soseşte ziua, când iar vor pune vor pune afişe pe uşi

şi cei care vor simţi pornirea să spună nu

vor fi loviţi şi piepturile le vor fi pictate.

învaţă să devii nevăzut, învaţă mai mult ca mine:

mută-ţi cuibul, schimbă-ţi paşaportul, mutra.

oferă-te voluntar pentru micile dezvăluri,

salvări zilnice, mizerabile, scrisorile papale sunt bune

de foc, manifestele: de pus la pachet unt şi sare

pentru cei lipsiţi de apărare. furia şi răbdarea sunt utile,

puterea să-ţi sufle în plămâni praful mortal al duşmanilor, măcinat

de aceia, de la care multe ai avut de învăţat,

care au avut dreptate, în privinţa ta.

Two

translated by Judy Kendall and Daniel Puia Dumitrescu

 

Grandpa and grandma decided one night to have sex in the park behind the block.  They sent invitations to their overseas grandchildren; specially ordered invitations: orange, fringe bordered, with the symbol of the late Republic encouraging multilateral development and an old picture taken by Nae, the Security policeman, on their first date. To begin with, grandpa, holding a measuring tape and quite a few agricultural engineering devices, went round and measured the site, the humidity and the type of soil in the park. Meanwhile, grandma distributed to her lady neighbors – who had come out on their balconies – cheer flags and mark cards GRADE PANNELS. Grandpa considered taking down one cradle and few swings to be absolutely necessary, but this took longer than they expected – three full days. Yet it wasn’t a problem, as grandma had enough supplies for the entire building – the festive dinner included home-made bread, pickles and country milk. The building administrator took care in person of the sound system. He brought the reel-to-reel recorder, connected it to the surround system, and played Beatles and Maria Ciobanu. In the hole grandpa had dug, they laid a hearts-and-angels embroidered duvet, and in the background they screened on the poplars a movie spot : grandma cooking, grandpa on the truck, grandma breastfeeding, grandpa milking the cow, grandma and grandpa taking folk dancing lessons, grandma and grandpa at the flea market. At eleven o’clock sharp, cheered by neighbors with rice and confetti, the two came out naked, leaning on the same walking stick; they smiled – neither wore their mouth plate. They sat themselves in the hole, rolled over a few times and died. And everybody raised the grade pannels, showing only ‘10s’.

Vaca Nebună încearcă să scrie poemul bun

tradus din  Jo Shapcott, My life asleep, Oxford University Press, 1998

 

Poliţia a venit odată când îmi făceam dansul morţii

după muzica uimitoare şi circulară ce îmi pătrunsese printr-o deschizătură

a cortexului şi în suflet cu puterea unei şurubelniţe.

M-am mişcat afară şi înăuntrul copacilor verzi. Mi-am folosit

prin aer copitele drept arme discrete. Un pic din popularitatea

presei mi-a ieşit în cale în aceea zi, dar căcat, a fost un performance

efemer, şi desigur nu un poem bun. Rezistenţă.

Cum pot să rezist când trăiesc într-o magazie de lemne şi nici

măcar poştaşul nu ştie cum să dea de mine?

E întuneric aici. Lumina mi se reflectă prin nişele

creierului se înfăşoară bobine şi începe să sfărâie

fără prea multe palpitaţii, mai mult o explozie

urmată de un moment delicat când oamenii tabu

sosesc. Sunt îmbrăcaţi în roşu şi

se aşază de jur împrejurul craniului

formal ca la operă. Şi când încep să cânte – uneori şi

câte şapte deodată – atunci, prietene, te rog, poemul bun

îmi face baraca, capul, lumea să zbârnâie,

îl aud după portativul scris în dâre colorate pe pereţi,

în propria murdărie lăsată pe podea, în gazetele josnice ale naţiunii,

în urechile gingaşe ale oamenilor, respiraţia lor, respiraţia ta:

este nouă de fiecare dată, mereu râvnită şi uşor de reperat

pentru că ştiu cum arată cu ochii închişi.