Senftenauer Composit
Enjoy Composit
Dansul Vacii Nebune
tradus din Jo Shapcott, My life asleep, Oxford University Press, 1998
Îmi place să dansez. Bang. Iubesc dansul. Huş.
Devin sălbatică şi sclipitoare. Trop. Ritmului,
ritmului meu personal. Conduc sau n-am
partener. Nicio piaţă pentru parteneri,
doar lărgimea acestei podele de dans.
Cred că m-am născut aici. Hopa. Nu-mi pasă.
Chiar dacă m-aş fi născut pe bancheta din spate a maşinii
saşiul şi fiecare balama binecuvântată
ar fi sărit cănd aş fi ţâşnit
din mama mea. Sus. În adâncul oceanului, poate
pe plajă? Ha. Scări pietruite şi pereţi de piatră,
făşia de pietricele, încearcă să-mi domolească loviturile
special dedicate mării. Dar libelulele
ştiu că sunt aici, însufleţite de lumină,
fac spirale în jurul spinării mele. Uş. Coada
face pam, se plesnesc de picioarele
din spate. Plăcere, plăcere locală.
Ascultă, cititor sedentar, presupun că
feţele vor roşii dacă ai fi ştiut ce
a urmat. Micile fibre
ale muşchilor îmi dau o asemenea încărcătură.
Pâine şi unt. Decuplare. Armistiţiu
încheiat între picioarele şi creierul meu. Ulei dulce
curge spre micile mele copite. Îmi place
să mă întorc şi să-mi chem prietenii
din oraşele nordice: şut de start, şut de gol, într-o ureche
pentru o secundă. Ne putem întâlni printre personaje
care nu dansează şi să tropăim din copite până la apus, să pălăvrăgim
încontinuu, chiar şi atunci când ne spargem în figuri.
Patru picioare sporesc în şpagat şi plescăie
doar priveşte-mă
ajungi marfă pură, pură
utilizare,
mireasmă pură,
iasomie şi futere.
De prin manualul de studii superioare
tradus din Hans Magnus Enzensberger
nu citi ode, băiatul meu, citeşte planul
e mai fidel, desluşeşte hărţile maritime,
până nu e prea târziu, fii cu ochii-n patru, nu ciripi.
soseşte ziua, când iar vor pune vor pune afişe pe uşi
şi cei care vor simţi pornirea să spună nu
vor fi loviţi şi piepturile le vor fi pictate.
învaţă să devii nevăzut, învaţă mai mult ca mine:
mută-ţi cuibul, schimbă-ţi paşaportul, mutra.
oferă-te voluntar pentru micile dezvăluri,
salvări zilnice, mizerabile, scrisorile papale sunt bune
de foc, manifestele: de pus la pachet unt şi sare
pentru cei lipsiţi de apărare. furia şi răbdarea sunt utile,
puterea să-ţi sufle în plămâni praful mortal al duşmanilor, măcinat
de aceia, de la care multe ai avut de învăţat,
care au avut dreptate, în privinţa ta.
Two
translated by Judy Kendall and Daniel Puia Dumitrescu
Grandpa and grandma decided one night to have sex in the park behind the block. They sent invitations to their overseas grandchildren; specially ordered invitations: orange, fringe bordered, with the symbol of the late Republic encouraging multilateral development and an old picture taken by Nae, the Security policeman, on their first date. To begin with, grandpa, holding a measuring tape and quite a few agricultural engineering devices, went round and measured the site, the humidity and the type of soil in the park. Meanwhile, grandma distributed to her lady neighbors – who had come out on their balconies – cheer flags and mark cards GRADE PANNELS. Grandpa considered taking down one cradle and few swings to be absolutely necessary, but this took longer than they expected – three full days. Yet it wasn’t a problem, as grandma had enough supplies for the entire building – the festive dinner included home-made bread, pickles and country milk. The building administrator took care in person of the sound system. He brought the reel-to-reel recorder, connected it to the surround system, and played Beatles and Maria Ciobanu. In the hole grandpa had dug, they laid a hearts-and-angels embroidered duvet, and in the background they screened on the poplars a movie spot : grandma cooking, grandpa on the truck, grandma breastfeeding, grandpa milking the cow, grandma and grandpa taking folk dancing lessons, grandma and grandpa at the flea market. At eleven o’clock sharp, cheered by neighbors with rice and confetti, the two came out naked, leaning on the same walking stick; they smiled – neither wore their mouth plate. They sat themselves in the hole, rolled over a few times and died. And everybody raised the grade pannels, showing only ‘10s’.
Vaca Nebună încearcă să scrie poemul bun
tradus din Jo Shapcott, My life asleep, Oxford University Press, 1998
Poliţia a venit odată când îmi făceam dansul morţii
după muzica uimitoare şi circulară ce îmi pătrunsese printr-o deschizătură
a cortexului şi în suflet cu puterea unei şurubelniţe.
M-am mişcat afară şi înăuntrul copacilor verzi. Mi-am folosit
prin aer copitele drept arme discrete. Un pic din popularitatea
presei mi-a ieşit în cale în aceea zi, dar căcat, a fost un performance
efemer, şi desigur nu un poem bun. Rezistenţă.
Cum pot să rezist când trăiesc într-o magazie de lemne şi nici
măcar poştaşul nu ştie cum să dea de mine?
E întuneric aici. Lumina mi se reflectă prin nişele
creierului se înfăşoară bobine şi începe să sfărâie
fără prea multe palpitaţii, mai mult o explozie
urmată de un moment delicat când oamenii tabu
sosesc. Sunt îmbrăcaţi în roşu şi
se aşază de jur împrejurul craniului
formal ca la operă. Şi când încep să cânte – uneori şi
câte şapte deodată – atunci, prietene, te rog, poemul bun
îmi face baraca, capul, lumea să zbârnâie,
îl aud după portativul scris în dâre colorate pe pereţi,
în propria murdărie lăsată pe podea, în gazetele josnice ale naţiunii,
în urechile gingaşe ale oamenilor, respiraţia lor, respiraţia ta:
este nouă de fiecare dată, mereu râvnită şi uşor de reperat
pentru că ştiu cum arată cu ochii închişi.
Mountain vacation
We caught a kid,
we tie up his neck with elastic rope
eyes like office workers behind registers
fixing nails and metal stakes
pairs of dragonflies lightens our shoes,
we follow them rise above the tablet.
Matthew tells me that every year a goat kills a man.
Along with midnight
the purple tarpaulin it’s like the slipway
raindrops collected in corners
my forefinger strolling along the touch screen
along the scratched skin
among bruises having the color of marked trails
Matthew tells me that every year a goat kills a man.
We got used with staying only inside,
I unzip it and the cold air bursts in,
the tent it’s heated until evening,
we chew chips with cheese
we watch the flies come down
we confuse his fur with the fluffy blowballs.
Matthew tells me that every year a goat kills a man
So, I set my camera on Pet,
the 10mpx and a maximum zoom makes him alive
an ant sneaks into his nose,
nauseating, Matthew’s face becomes orange
and behind the clouds the sun appears
like inside of a Halloween pumpkin.
Matthew tells me that every year a goat kills a man.
translated by Blacklicorn
Vaca Nebună în spaţiu
tradus din Jo Shapcott, My life asleep, Oxford University Press, 1998
Jos acolo e mica Anglie, Londra, o parte
din imaginea nebunească îmi arată rândul
de capete trase în ţeapă înafara Turnului. Încă ruginite,
încă frumoase, dar pentru mine în ruină, acum
am văzut stele cărora atmosfera nu le stă în cale.
Milioane sunt Subpământ, în drum spre muncă.
Şi pe ei îi pot vedea, viermuind chiar imediat sub
crusta Pământului. Sunt uşurătate. Nu pot să
cad chiar dacă m-ai împinge un an.
Tăcerea este vacarm şi scriu cu pixul special în care
greutatea cernelii este plutire nu târâre deasupra paginii.
Încerc să mă scap de atracţie:
nu vreau să privesc Pământul lăsat în urmă sau să trimit
multe mesaje bazei despre cum
se vede de-aici. Crede-mă, fiecare fărâmiţare,
fiecare împuşcătură, fiecare pârâit şi izbuncnire este vizibilă
şi fac totul ca la carte, dar numai suport
urletele Pământului pe măsură ce sângele îi atinge fusta scorţoasă.
Vaca Nebună îndrăgostită
tradus din Jo Shapcott, My life asleep, Oxford University Press, 1998
Îmi doresc să fiu înger şi după capul meu
chiar cred că sunt pe-aproape,
mai mic zilnic înclinat spre curăţenie,
de mărimea unui creier de pui.
Problema e că îmi doresc ca şi tu să devii înger
– îmi doresc asta mai mult decât orice. Este una
dintre acele rugăminţi pe care nu o pot spune pur şi simplu,
serile, când fiecare îşi citeşte ziarul,
tu spicuind paginile şi eu căutând un subiect
de discuţie, zâmbetul pe buze, genunchii se ating –
ceva din toată crima şi debandada asta dezlănţuie dragostea.
Îmi spui că te uiţi după ştiri despre sine.
Îţi doreşti să fii înger? Răspunsul
îl ştiu deja, iar leacul său e greu de îndurat.
Gândeşte-te de câte feluri sunt, la fel de multe
precum treptele binelui. Poţi scăpa pentru totdeauna
de corvoadă căutării sufletului acolo,
în fine astăzi, ai prefera să nu ajungi să o cunoşti.
Şi îngerii au o gamă largă de joburi:
postul de adorator veşnic poate e potrivit
sau mesager divin, dar pentru tine aş vrea
ceva în guvernul stelelor şi al tuturor elementelor.
Te cunosc îndeajuns pentru a alege, după tot acest timp
ca reporter străin aflat pe urmele a ceea ce eşti tu,
scormonind după indcii: când ţi-ai tras-o ultima dată,
mâncarea pe care ai aruncat-o, strategiile
prin care faci faţă vieţii în ora care urmează.
Nu-mi pasă, în ciuda celor spuse.
Te vreau lumesc, la pachet cu toată teroarea globală şi durerea
pe care s-ar putea să o simţi când vom cădea înapoi
în ţara cornului şi a copitei.
