afaceri externe

am să iau o vacanţă, din cauza enunţată mai sus, deci nu am să mai postez, dar am să ascult şi raspund la commenturile de pe blog (la ce am postat până acum)

“Sa citim impreuna, Despre noi in general”

Libraria Okian va invita vineri,

29 ianuarie 2010, orele 18.00, sa participati la evenimentul “Sa citim impreuna, Despre noi in general”.

Un tip gol aleargă pe rep’ (a se citi ca un comentator de fotbal)

El e Pamfiiiiiiiiiiil! De 6 ore

fuge gol pentru campania

antisifilis, în urma sa îl putem

vedea pe Gi-gel mascat

în bacterie. Priviţi gagici iemo,

priviţi fraţi şi surori; aplauze,

vă rog, babele de la balcon

şi voi porumbeilor ciuguliţi

a-cum resturile de pe tăpile

lui Pamfil! Iar tu, da tu!

Pozează-l pentru licart!

Şi nenea cu foricelele ce face,

ce faceee, scoate-o praştie,

trage, ţipă: “Perversulee!”

Iată Ingrid îl ademeneşte

în magazinul ei de antichităţi…

îi dă una cu sapa indiană!

Pamfil cade, cadeee!

Fii fericit Pamfile, fii fericit;

Ingrid te-a circumscris

cu un pumnal, pe masa unui

conte, Ingrid ţi-a tatuat

un fluture pe-o bucă, scoală-te

şi arată-i ce poţi, iubeşte-o!

Dar Gigel vine din urmă,

nu se poate, nu se poate!

Veterani de război plâng,

copii îşi abandonează hamburgării,

Pamfil şi Gigel se urcă-n elicopter,

pun capăt! Asta e trebuie

o dată şi-o dată să începă

campania antiscleroză.

mai 2009, experiment

poezie cu bau-bau

Începe noaptea s.f. cu vecina şi pijamaua ei mov; sub ameninţarea telecomenzii, mă uit la tv la teoria conspiraţiei unu, teoria conspiraţiei doi, teoria conspiraţiei reevizuită, teoria hiperconspiraţiei. Dacă nu o să fiu cuminte, vecina o să facă “pâc! pâc!” din telecomandă şi o să dispar într-un câmp electro-bio-magneto-spirito-gravitaţional. ”Uite ce urât e ăla, dacă te trezeşti cu unul în casă peste tine” zice vecina când vede pe ecran poze cu extratereştrii. Ei sunt o ameninţare reală pentru îngheţata ei făcută în casă, pentru pata de salivă ce a lăsat-o pe pernă după o oră, 45 de minute şi 32 de secunde de sforăit pe partea stângă. Dacă apare de dimineaţă un extraterestru deghizat în mister Postmen să-i aducă ziarul “Lumea misterelor” abonament cu 15% reducere pentru toate vieţiile paralele? Vecina încearcă să mă convingă că am un eu  într-o lume paralelă, ochelarii ei se apropie de mine încât îmi văd viaţa submarină a porilor de pe faţă. “Nu crezi?! Nu crezi?! Nu crezi?!” spune ea apoi “Cine nu crede în eul din lumea paralelă, ia 9.50 la oral, la bac, ă bu bu bu bu!” O oră, 45 de minute şi 32 de secunde în care eu nu dorm şi cred că vecina mea a ucis prin parapsihologie un extraterestru pentru a-i pune pielea pe tapet sau a face din el săpun de casă contra celor care nu cred în cele 7 puncte de non-gravitaţie din România. Dacă aş fi în locul ei m-aş lupta cu extratereştrii într-un desen manga…dar nu este şi asta  o lume paralelă? mă gândesc eu în pijamaua mea “I love God! ”.

mai 2009, recital plus maraton

Monologul Codruţei

Mi-am luat cizme roşii şi am impresia că mulţi mă cred motanul încalţat sau motanul Dănilă. Oare motanul Dănilă şi-a pus vreodată problema despre calitatea cizmelor ?Adică, stai măi cizmele n-au prospect sau grafic pentru valorile nutritive! Dacă sunt din China, mi se pare, acolo se umblă cu chestii d-alea contrafăcute şi dacă ar fi întradevăr din China ar avea nişte modele pe ele, nişte semne aşa cu beţe şi virgule d-alea; dar dacă nu-s contrafăcute… sunt din America , nu-mi plac americancele, nu-mi plac franţuzoaicele şi nu, nu cizmele nu-s franceze n-au tocu ‘ ăla care se-aude pe gresie, aşa cum s-aude la piţipoance. Le venerez! Seara le aşez pe o pernă de catifea în carouri, din vitrina sufrageriei, după ce le-am dat înainte cu trei tipuri de cremă de pantofi şi două tipuri de lichid pentru pantofi, cu spray antiderapant de pantofi, cu spray împotriva petelor de grăsime pentru pantofi şi le-am şters cu o lavetă ultradelicată. Seara fac asta,aşa în loc să mă uit la tv, să fac mâncare; mă uit la ele acolo-n vitrină, cum stau roşii şi sclipicioase. Îmi plac, îmi plac, îmi plac! şi după ce mă uit toată noaptea la ele, la mişcările care se reflectă în ele îmi pun întrebarea: cum e o viaţa de cizmă?! Ei bine, cizmele mele, sunt faine, nu-s ca toate cizmele, sunt cizme de cizme. Mama m-a avertizat de multe ori c-ar fi bine să mă apuc să învaţ pentru bac şi să numai stau atâta în preajma cizmelor. Da , dacă-s tari, ce să le fac! Ca să fac exerciţii la mate am hotărât să-mi închid cizmele în seiful casei. A fost un chin ! Nu mi-a ieşit nici o integrală. Mă gândeam doar la ele , cum stau acolo nefericite în întuneric închise sub un cifru complicat, într- un cub rece şi inexpresiv. Doamne! Ce tragedie! Am reuşit să mă adun , după ce-am calculat o singură integrală, m-am aruncat asupra seifului. Am format cifrul şi în cele din urmă le-am scos le-am dus la piept şi mi-am zis “My precious!”.

tabără 2008, atelier de teatru

Basmy (poezie tip Iaru)

“ Galbenul numai e la modă!”

Scria pe toate zidurile,

şi pe borcanul de muştar

cu hrean

cu usturoi

classic pe care Harap-Alb

îl puse în coşul său 4×4

Spânul a venit cu o cutie de lapte

“ Ia uite ce scrie Harape’!”

Pe cutie scria “ Galbenul numai e la modă!”

Harap-Alb a suferit o spasmă grozavă la uzul veştii.

Spânul “Mhaha!”

Harap-Alb “Ce-o să facă prinţesa?”

Spânul “Mhaha!”

Harap-Alb “Prinţesa mea!”

Spânul “Mhaha!”

La difuzor “Harap-Alb e chemat la raionul mezeluri!” se auzi.

După frigiderul de lactate echipa ‘Trădaţi în galben’ filma scena.

mai 2009, recital

Despre mâine

Părinţii mei joacă table. Ascultă Dida Drăgan, de fiecare dată când ea inspiră zarurile se răsucesc ca un carusel. Şase cinque, tri-tri, cingo cing. Dintr-un carusel de genu’ am ieşit şi eu şi sora-mea şi toată mâncarea gătită din viaţa mea. Degetele alor mei deasupra mesei refac modelul de pe cuvertură întinderea uleiului în tava de prăjituri şi ticul nervos când aştepţi la rând, la baie. Mama: trebe să fac o poartă aicea . Mama: băgamia-şi. Tata: hai să vedem fe-ti-ţo! Tata: l-ai dat în mămăliga lui. Două şi alte două, due-due sau două şi altele care se ouă. Pe tablă sunt amprente cu tuş de rebus şi vopsea de avioane –de la tata. Mamaie bagă capul pe uşă, ea şi frigiderul vor avea viitorul asigurat. Tata: i-am ciufulit partida! Mama: eu ştiu că te mănâncă în fund să câştigi linia! Vreau ca Dida Drăgan să sune să le dea o dedicaţie. La nunta de argint alor mei, toată lumea va avea haine din sutele de pagini de scoruri, din sertarul meu. Acum, bluza mamei formează un al treilea sân şi pielea ei urticată seamănă cu florile de măr de pe piese. Cinci-patru ca la teatru. Spinările lor strâmbe nu formează o talpă, dar reuşesc să încadreze ca două paranteze-masa-o linie de pauză. Meciul a luat sfârşit tata dansează ca Elvis.Mama: maestre, opreşte-te!

iunie 2009, recital+maraton

“I wanna live forever”

Adrian ştie că într-o zi va muri şi mormântul său va fi prevăzut cu un lcd de pe care printr-o singură atingere să-i citeşti opera. Ce bine că e tehnica aşa de avansată, ce prostie să mori în secolul XIX!-se gândeşte Adrian. El vrea să fie îmbălsămat, uns cu ulei sfinţit de prezentatoarele tv, învelit în hârtie cerată ca pe prăjituri, vrea chiar şi o lavalieră în dreptul pieptului, cuvintele lui nu trebuie să se piardă. Adrian ştie că el va trăi etern. Toţi discipolii cărora le-a aranjeat de n ori degetul la tâmplă se vor chinui să facă rost de ADN-ul lui, ca să-şi cloneze copii sau să îl amestece cu substanţe miraculoase pentru elixirul tinereţii sau o armă biologică. Păna şi cei care n-au auzit de el îl vor simţi, ce bine că există arme biologice!-se gândeşte Adrian. Adrian ştie că femeiile în viitor vor purta lenjerie intimă cu versurile lui pe ea şi se vor mişca aşa încât vor ajunge lângă altele şi vor forma o altă operă genială, iar autografele lui nu se vor mai vinde ca azi pe un pachet de ţigări ci pe maşini zburatoare şi roboţi. Dar dacă lenjeria va fi şi ea virtuală?- se gândeşte Adrian.

2009, citită la recital + maraton

Pluguşoru’ …cu dedicaţie pt toată lumea

Mâine anu’ se parfumează

Pluguşoru’ accelerează

Şi începe a colinda

Pe la blocuri a ura:

Scaun negru de Merţan

Noi venim din an în an,

Sticlă verde de Tuborg

Să fii fraier, ai noroc!

Cât e mătuşa de mare,

Atâta belşug-n buzunare!

Câtă lume e la mall,

Atâţia vor să fii mişto!

Manea naşpa de Salam,

Vă cântăm pentru un ban!

Fustă roşă de pirandă,

Să ieşim cu toţi la rampă!

Mânaţi, băăăi!!!

Pluguşoru’ Pluguşoru’ (ritm disco)

Fiţe d’astea de cucoană

Mai treceţi şi pe la şcoală/sală!

Miros fain de cafea,

S-o găsim pe Elodia!

Antenă de televizor,

Nu mai fii aşa emo!

Portieră de Logan,

Vreau să fii mai barosan!

Mânaţi, băăăi!!!

Pluguşoru’ Pluguşoru’ (ritm disco)

Să-ţi fie căciula pufoasă,

Să-ţi fie casa kicioasă,

Îţi dorim numa’ sarmale,

Şi câştiguri mari, babane,

Să fii român, nu spaniol

Să iubeştii fără viol!

Hai c’am obosit măi frate,

s-aveţi multă sănătate,

s-aveţi şi pensii private,

să ne daţi pe toţi pe spate,

să aveţi gagici şi golani,

pân’ la 90 de ani!

Mânaţi, băăăi!!!

dec 2008

fluorescent

Noi doi spălăm muştele cu săpun, că au

de la ghenă BTS-uri şi TBC

şi plantăm garoafe mutante antirid,

pentru toate mătuşile ce-şi dau

jos furoul de nylon în faţa unei

fotografii cu un robot de bucătărie;

mai adunăm sub unghii toată

pasta de marker, acrişoară, de pe

bancă, care a fost cândva un

E.T. desenat de Ioana sau un mesaj

de genu’: ”lui Pavel în sfârşit îi plac fetiţele”.

Noi doi într-un singur fâş,

ca-ntrun ibric, în care se face

cafea noissete şi pe fund zaţul,

reprezintă arhitectura

hidrodinamică a ambasadei

noastre din Madagascar;

limitele sale le trasăm cu un

dermatograf waterproof, cu

X-urile de pe biletele loto

în punctele pe unde circulă

alternativ, yin-yang-big-bang.

Noi doi livrăm la domiciliu

scuipat cu gust de trotuar,

pufuleţi şi tastatură,

aparate dentare şi lentile

care stranguleză stelele şi

urmele lăsate de macara;

plus sentimente portabile

ca geanta unui mecanic în

aeronautică, bolnav de cistită

care muşamalizează întâlnirile

noastre pentru un tort diplomat.

Noi doi şi-o cârjă cu un dop de

cauciuc la un capăt ce uneori

se pierde pe bulevardul mov

din cauza pisicilor fomiste şi-a

porumbeilor care se cacă-n zbor

într-o atmosferă plină de

transpiraţii tip Kusturica;

în boschetul împodobit cu

pachete de ţigări, sub care un

pedofil şi-a îngropat ursuleţul

molestat şi acadelele.

Noi doi trăim fericiţi în panorama

din calendar, ne creşte iarbă în

burice, avem şiretele legate

în paralel pentru a celebra

o anorexică lume, care vrea să

ne epileze definitiv, prin

satelit şi E-uri, de noi înşine,

pentru că încercăm a scămoşa

realitatea de perversiuni

cu ajutorul gradului de pasteurizare

şaşe, cu Ştefică teroristu’ şi tanti Jeta.

mai 2009